luni, 3 mai 2010

http://nakedghost.wordpress.com

M-a lovit mutatul. Place mai mult wordpress.

C'ya there

LOST- self control - finders REWARD!

Vai. Dar vai. Cât self control e necesar să nu faci diverse chestiuţe interzise.
Cum e? Ştii că e greşit, ştii că n-ar trebui să faci asta. Şi totuşi e ca un drog. Te tentează, te tentează, tu rezişti o dată, de două ori după care îţi zici că ce strică?
Îţi iei toate (teoretic) măsurile de precauţie şi te transformi în copil care îşi primeşte bomboana. MWUHAHAHA! Dar de asemeni, ştii cum sunt copiii nu? Se mulţumesc cu o bomboană? Vor ciocolată. Şi normal, EU vreau noaptea ciocolată!

Cum scapi de pofta de ciocolată noaptea? Irina îmi zice ceva de genul "dacă ţi-e foame noaptea, pune-te la somn". Cu ciocolata cum procedez deci?
Well, eu încerc să mă gândesc la fructe. Să luăm un exemplu:

luni, 19 aprilie 2010

Cum pun melodiile pe categorii

Melodiile care îmi plac se împart în 2 categorii. Melodii comerciale care gâdilă auzul majorităţii consumatorilor (doar de aia au şi succes), îţi stârnesc cheful de dans dar care după o anumită perioadă devin greţoase.

A doua categorie (şi preferata, binenţeles) e cu melodii care intră undeva în adâncul sufletului şi se joacă. Îţi lasă un gust. Un exemplu minunat poate fi
.
Nici măcar nu a avut nevoie de versuri pentru a te trimite într-o lume a viselor.

Festivalul de Teatru EuroArt Iaşi 2010

În acest an sunt una din fericitele participante în organizarea acestui minunat eveniment!

Ceva informaţii? Anul acesta festivalul va avea loc între 16 şi 23 mai. Este unul dintre cele mai interesante evenimente din Iaşi, aducând mari actori ai scenei româneşti :-D

Ne găseşti şi pe Facebook!

IMPORTANT: dacă vrei să vii ca voluntar, să fii vezi cum e în culisele festivalului şi să te distrezi pe cinste trimite un mail la voluntari@euroartiasi.ro!

sâmbătă, 10 aprilie 2010

După aproape 2 luni...

Dau un semn de viaţă.

Şi cum să încep altfel decât cu o melodie?



Vocea asta e criminală! O ştiam dinainte din trupa FrouFrou care a activat 1 singur an. Ascultam piesele lor în mod constant până mi s-a aprins beculeţul să caut alte piese după numele vocalistei şi BINGO! Am găsit o grămadă!

Probabil un fragment din Hide and Seek vi se pare cunoscut din cauză că există o piesă destul de recentă care împrumută respectivul "whatcha say [...]".

Ce mai făcui eu în ultimul timp? Well, I was (and still am) busy being happy :-D

Am participat (?) la un scurt-metraj, m-am angajat (update: se pare că nu, nu era un job ok) şi m-am distrat de minune la Bârnova, în poieniţă. Hotels are overestimated! E super tare cu sacul de dormit şi cortul! Me likey!

Mmm, poftim nişte poze!
filmari 230
P1170576
P1170572

PS: Ati intrat pe True Bijoux?

vineri, 19 februarie 2010

Joburi fake

Când vine vorba de joburi nu trăiesc pe un nor de puf. Trist e că multe persoane chiar pun botul la astfel de anunţuri.

Şi-n ideea în care expiră/dispare pun şi un prinscreen.

printscreen job 1
printscreen job 2

Bun. Hai să vedem ce scrie pe acolo.

marți, 16 februarie 2010

Serile culturale TIMPUL - 18 februarie 2010

În această săptămână TIMPUL vă pregăteşte o lansare de carte numită Jurnal Teatral - 4 de Bogdan Ulmu.

De asemeni îi vom avea ca invitaţi pe Lucian Vasiliu şi Aurelian Bălăiţă.

Lansarea va fi precedată de o lectură publică a unor fragmente din carte făcută de Bogdan Ulmu însuşi.

Ne găsiţi la etajul 5 al corpului R al UAIC (fosta clădire Romtelecom) la ora 19:30.

marți, 9 februarie 2010

just like heaven



Am fugit. Suntem aşa departe de tot şi de toate. Mi-am pus câteva lucruri într-o valiză, am luat banii din portofelul-puşculiţă şi te-am aşteptat. Ne-am întrebat unde să plecăm şi ideea zuzu a venit. Am luat atlasul din birou, tu ai ales cu ochii închişi ţara şi eu oraşul. Nu ne-am uitat pe orarele autobuzelor, am plecat direct având în minte doar ţinta şi în suflet doar pe celălalt. Nu am nevoie de altceva în afară de tine. Cred că aş putea trăi doar cu pan-au-lait, de asta e fain că locuim lângă brutărie.

Îmi vine să urlu când pleci deşi ştiu că vii înapoi cât de repede poţi. Şi ştiu că vei fi mereu aici cu toate ifosele mele.

Ştiu că vrei să luăm legătura cu oamenii lăsaţi în urmă ca să nu-şi facă griji, să ştie că trăim şi că doar am plecat departe să fim numai noi. Şi că poate o să ne întoarcem să îi vizităm într-o zi. Să nu le zicem unde suntem, doar să le zicem că suntem bine. Eu aş vrea să mai aşteptăm puţin. Nu sunt sadică, nu nu! Doar că din momentul în care dăm semne de viaţă deja nu vom mai fi numai noi. Cred că, dacă nu m-aş gândi deloc la ce e în fostul "acasă", aş fi în stare să trăiesc ascunsă tot restul vieţii noastre.

Nu există ceva mai bun de atât, prezentul e perfect. Cât de bine e că nu am plănuit totul dinainte. Nu au existat aşteptări, doar surprize. Două suflete pereche.

Je vais à la boulangerie, qu'est-ce que tu veux acheter, mon coeur?

Serile culturale TIMPUL - 11 februarie 2010

Dacă tot sunt de curând voluntar la fundaţia culturală TIMPUL trebuie neapărat să dau sfară în ţară despre serile culturale organizate în fiecare joi la ora 20 în corpul R al UAIC, la etajul 5.

Par example, joia asta avem următoarele activităţi programate:

- Universitatea “Hyperion” Bucureşti – Facultatea de Arte, Regie de Film şi Televiziune şi Studioul Cinematografic Bucureşti prezintă documentarele :

Anotimpul mireselor (regia: Alecu Croitoru, România, 1970, durata 19 min.)

Trebuie să trăiesc (regia: Ovidiu Potorac, România, ...., durata 13 min.)

- Dezbaterea pe teme cinematografice “7 filme de dragoste pe care trebuie să le vezi”
Prezintă Ana Chiricescu şi Diana Călinescu

Vă aşteptăm în număr cât mai mare :D

duminică, 7 februarie 2010

Obsedată de obsesii obsesive într-o manieră obsedantă.

Cred că am utilizat destul un anumit cuvânt în titlu. Aş schimba culoarea sa dacă spun că se referă la "a ţi se pune pata"?

Când şi cum îţi dai seama că eşti prea încăpăţânată din cauza "petei"? Şi când îţi dai seama, ce faci? Cum îţi impui să te opreşti? Şi chiar trebuie să o faci?

Când ştii că gata! Acum e momentul să renunţ la o persoană, la un sentiment, la un vis? Poate nu trebuie să renunţi. Sau poate trebuie să te priveşti suficient de adânc ca să îţi dai seama dacă asta chiar e ceea ce vrei sau e doar fâşia superficială de la suprafaţă. O fâşie construită pe parcursul unei perioade relativ îndelungate (zic relativ pentru că ce e mult pentru mine pentru altcineva s-ar putea să fie puţin) cu scopul de a te proteja, de a te ascunde de posibile răni ori persoane capabile să te rănească.

Am impresia că momentan sunt blocată undeva in Circle of Creativity.


sâmbătă, 6 februarie 2010

Interpretări

Când vrei o chestie, mintea ta are un mecanism foarte interesant de a interpreta gesturi, cuvinte, momente în aşa fel încât să îţi susţină gândurile, obsesia. Partea importantă e să îţi aminteşti să revii cu picioarele pe pământ şi să iei lucrurile ca atare. Pentru că some things just are the way they are.

joi, 4 februarie 2010

mrrr

Vreau să fiu în control şi nu-s. Mă enervează la culme că nu pot defini ce-i cu mine. Mă enervează la culme zona asta gri din mintea mea. Albă sau neagră?
Credeam că ar fi mai bun griul decât absenţa culorii (a nu se confunda cu alb). Acum îmi dau seama că vreau să văd culoarea curată, fără pete, fără interpretări.

Am ajuns în aproximativ acelaşi punct în care am fost acum ceva timp. Eram sigură că nu se poate. Uite că viaţa respectă cercul creaţiei perfecte. Pleci dintr-un punct şi finalizezi tot acolo.

Diana, azi sunt mai de acord cu tine decât atunci când am citit articolul.

miercuri, 27 ianuarie 2010

reminder of an ache

O chestie ciudată se întâmplă câteodată. Crezi că nu te interesează o chestie, să o numim X, şi chiar n-ai nici o treabă cu X. Şi apare, deodată, ceva ce îţi aminteşte de X. Şi începi să te gândeşti dacă de fapt nu te-ai ferit de lucruri, locuri care ţi-ar aminti de X. Faza e că oricum probabilitatea de a te întâlni cu X în viaţa asta oricum tinde la -infinit. Deci practic te bazezi pe o concluzie pe care s-ar putea să o fi tras la nervi.


Altceva. Nu mai există noţiunea de BFF la mine. A existat până mi-am dat seama că greşeam prin a pune o persoană pe un piedestal necerut. De ce ar trebui ca acea persoană să fie perfectă şi să nu poată greşi? Şi în momentul în care greşeşte să fie "the end" pentru ca tocmai de la ea nu te puteai aştepta la aşa ceva, de la ea aveai pretenţii. De ce să am pretenţii? Pe cine ajută pretenţiile alea?

vineri, 22 ianuarie 2010

O que faz você feliz?

În căutare de melodii de la Seu Jorge am dat peste reclama asta:


E o întrebare atât de simplă şi totuşi are o infinitate de răspunsuri corecte. E greşit să încerc să definesc fericirea tocmai pentru că fiecare primeşte fericirea din altă sursă. În funcţie de momentul vieţii, se schimbă şi sursa.

Uneori mă simt atât de liniştită încât îmi vine să dilat timpul sau să îl opresc. O îmbrăţişare, un sărut, o cafea, un dans, un moment în care râd cu lacrimi.

Evadez câteodată în cărţi. Când am o carte interesantă sunt în stare să citesc în timp ce merg pe stradă. Mergeam la un moment dat într-un alt oraş cu microbuzul trupei de dans şi citeam, fără prea multă lumină. Mă întreba cineva de ce citesc pe drum, cu un ton din ăsta insinuator "oh what a geek". Dacă ce se discuta/întâmpla în jur nu era interesant, de ce să nu citesc?

E atât de uşor să etichetezi o persoană după câteva date. E atât de complicat să ai răbdare să descoperi. Majoritatea aleg(em) calea uşoară şi greşesc(im). There is more than meets the eye. Profi care-ţi pun o notă distinctă la un proiect pe echipe pentru că are impresia că ai dacă ai ochelari, eşti tocilar deci tu ai muncit mai mult. Oameni care cred că, dacă studiile tale sunt într-un domeniu, nu poţi avea nici o legătură, că eşti de-a dreptul prost în alt domeniu. La început mă intrigă, după aia mă resemnez.

În general nu îmi place să mă cert, mi s-a zis la un moment dat că nici nu ştiu să mă cert. Evit de obicei prin tăcere (din păcate) să urlu. Dau un număr de şanse, până mă plictisesc la maxim, după care sunt prea sătulă să mai încerc. Sunt obosită şi fără forţă de luptă pentru persoana care a primit one-too-many-chances. Şi ştiu că poate uneori renunţ prea repede, poate ar trebui să mai trag puţin. Lucrez la asta.

Am o idee năstruşnică pe care sper să o demarez cât mai curând. Şi-aşa n-am licenţă de făcut. Detalii când devine ceva palpabil, I don't wanna jinx it.

joi, 7 ianuarie 2010

Ce-ai face dacă...

Ce-ai face dacă ai fi invizibil pentru o zi? Unde te-ai duce?

Ai fi un drăcuşor mic, ai pune piedici oamenilor pe stradă, ai ascunde bunuri în haină?

Sau poate te-ai duce să-ţi spionezi iubitul/iubita ca să fii sigur că nu-ţi ascunde ceva?

Ori ai urca într-un avion fără să plăteşti, te-ai învârti prin aeroporturi până ai găsi avionul magic care te va duce în paradisul tău?

Poate ai sta acasă să vezi dacă te caută cei din jur? Ori ai dormi un ceas lângă persoana pe care o doreşti pe ascuns?

miercuri, 6 ianuarie 2010

aparenţe

Îmi place să privesc oameni din afară. Să stau şi să analizez. Sau poate cuvântul "analizez" e prea drastic. Hai mai bine să zic "observ".
Oameni falşi, îţi spun direct că sunt aşa dar totuşi se aşteaptă să ai încredere. Expectations, excuses, assumptions. Scuza că aşa e ok. Presupunerea că nu se prinde nimeni de falsitatea zâmbetului.

Relaţii bolnăvicioase. Cuplu la orizont, el se poartă aiurea. Not worthy of my attention. So many interesting outsides, lack of substance inside.
N-am răbdare şi nici nu vreau. It's not exclusion baby, I want it this way.

Oameni care râd de iniţiative bune, râd ca să nu plângă.
Eram acum câteva luni în autocar, veneam din Spania acăsuţă. Un ins, muncitor pe meleagurile de acolo, crescut cu gândul "bani bani bani" îmi dădea sfaturi: "dar nu mai citi, stai de vorbă cu mine" (did I mention he was veeeery boring?).
+ bonusul vieţii:
el - să ştii că nu e bine să citeşti
eu - ei serios, de ce?
el - îţi face rău, îţi strică ochii
eu - nici o problemă, nu mă deranjează să-mi stric ochii aşa

Şi sunt atât de mulţi oameni care gândesc aşa şi au impresia că e suficient să clipească din gene frumos sau să aibă bancnote. NOT.