reminder of an ache

O chestie ciudată se întâmplă câteodată. Crezi că nu te interesează o chestie, să o numim X, şi chiar n-ai nici o treabă cu X. Şi apare, deodată, ceva ce îţi aminteşte de X. Şi începi să te gândeşti dacă de fapt nu te-ai ferit de lucruri, locuri care ţi-ar aminti de X. Faza e că oricum probabilitatea de a te întâlni cu X în viaţa asta oricum tinde la -infinit. Deci practic te bazezi pe o concluzie pe care s-ar putea să o fi tras la nervi.


Altceva. Nu mai există noţiunea de BFF la mine. A existat până mi-am dat seama că greşeam prin a pune o persoană pe un piedestal necerut. De ce ar trebui ca acea persoană să fie perfectă şi să nu poată greşi? Şi în momentul în care greşeşte să fie "the end" pentru ca tocmai de la ea nu te puteai aştepta la aşa ceva, de la ea aveai pretenţii. De ce să am pretenţii? Pe cine ajută pretenţiile alea?

O que faz você feliz?

În căutare de melodii de la Seu Jorge am dat peste reclama asta:


E o întrebare atât de simplă şi totuşi are o infinitate de răspunsuri corecte. E greşit să încerc să definesc fericirea tocmai pentru că fiecare primeşte fericirea din altă sursă. În funcţie de momentul vieţii, se schimbă şi sursa.

Uneori mă simt atât de liniştită încât îmi vine să dilat timpul sau să îl opresc. O îmbrăţişare, un sărut, o cafea, un dans, un moment în care râd cu lacrimi.

Evadez câteodată în cărţi. Când am o carte interesantă sunt în stare să citesc în timp ce merg pe stradă. Mergeam la un moment dat într-un alt oraş cu microbuzul trupei de dans şi citeam, fără prea multă lumină. Mă întreba cineva de ce citesc pe drum, cu un ton din ăsta insinuator "oh what a geek". Dacă ce se discuta/întâmpla în jur nu era interesant, de ce să nu citesc?

E atât de uşor să etichetezi o persoană după câteva date. E atât de complicat să ai răbdare să descoperi. Majoritatea aleg(em) calea uşoară şi greşesc(im). There is more than meets the eye. Profi care-ţi pun o notă distinctă la un proiect pe echipe pentru că are impresia că ai dacă ai ochelari, eşti tocilar deci tu ai muncit mai mult. Oameni care cred că, dacă studiile tale sunt într-un domeniu, nu poţi avea nici o legătură, că eşti de-a dreptul prost în alt domeniu. La început mă intrigă, după aia mă resemnez.

În general nu îmi place să mă cert, mi s-a zis la un moment dat că nici nu ştiu să mă cert. Evit de obicei prin tăcere (din păcate) să urlu. Dau un număr de şanse, până mă plictisesc la maxim, după care sunt prea sătulă să mai încerc. Sunt obosită şi fără forţă de luptă pentru persoana care a primit one-too-many-chances. Şi ştiu că poate uneori renunţ prea repede, poate ar trebui să mai trag puţin. Lucrez la asta.

Am o idee năstruşnică pe care sper să o demarez cât mai curând. Şi-aşa n-am licenţă de făcut. Detalii când devine ceva palpabil, I don't wanna jinx it.

Ce-ai face dacă...

Ce-ai face dacă ai fi invizibil pentru o zi? Unde te-ai duce?

Ai fi un drăcuşor mic, ai pune piedici oamenilor pe stradă, ai ascunde bunuri în haină?

Sau poate te-ai duce să-ţi spionezi iubitul/iubita ca să fii sigur că nu-ţi ascunde ceva?

Ori ai urca într-un avion fără să plăteşti, te-ai învârti prin aeroporturi până ai găsi avionul magic care te va duce în paradisul tău?

Poate ai sta acasă să vezi dacă te caută cei din jur? Ori ai dormi un ceas lângă persoana pe care o doreşti pe ascuns?

aparenţe

Îmi place să privesc oameni din afară. Să stau şi să analizez. Sau poate cuvântul "analizez" e prea drastic. Hai mai bine să zic "observ".
Oameni falşi, îţi spun direct că sunt aşa dar totuşi se aşteaptă să ai încredere. Expectations, excuses, assumptions. Scuza că aşa e ok. Presupunerea că nu se prinde nimeni de falsitatea zâmbetului.

Relaţii bolnăvicioase. Cuplu la orizont, el se poartă aiurea. Not worthy of my attention. So many interesting outsides, lack of substance inside.
N-am răbdare şi nici nu vreau. It's not exclusion baby, I want it this way.

Oameni care râd de iniţiative bune, râd ca să nu plângă.
Eram acum câteva luni în autocar, veneam din Spania acăsuţă. Un ins, muncitor pe meleagurile de acolo, crescut cu gândul "bani bani bani" îmi dădea sfaturi: "dar nu mai citi, stai de vorbă cu mine" (did I mention he was veeeery boring?).
+ bonusul vieţii:
el - să ştii că nu e bine să citeşti
eu - ei serios, de ce?
el - îţi face rău, îţi strică ochii
eu - nici o problemă, nu mă deranjează să-mi stric ochii aşa

Şi sunt atât de mulţi oameni care gândesc aşa şi au impresia că e suficient să clipească din gene frumos sau să aibă bancnote. NOT.