Joburi fake

Când vine vorba de joburi nu trăiesc pe un nor de puf. Trist e că multe persoane chiar pun botul la astfel de anunţuri.

Şi-n ideea în care expiră/dispare pun şi un prinscreen.




Bun. Hai să vedem ce scrie pe acolo.

Serile culturale TIMPUL - 18 februarie 2010

În această săptămână TIMPUL vă pregăteşte o lansare de carte numită Jurnal Teatral - 4 de Bogdan Ulmu.

De asemeni îi vom avea ca invitaţi pe Lucian Vasiliu şi Aurelian Bălăiţă.

Lansarea va fi precedată de o lectură publică a unor fragmente din carte făcută de Bogdan Ulmu însuşi.

Ne găsiţi la etajul 5 al corpului R al UAIC (fosta clădire Romtelecom) la ora 19:30.

just like heaven

Am fugit. Suntem aşa departe de tot şi de toate. Mi-am pus câteva lucruri într-o valiză, am luat banii din portofelul-puşculiţă şi te-am aşteptat. Ne-am întrebat unde să plecăm şi ideea zuzu a venit. Am luat atlasul din birou, tu ai ales cu ochii închişi ţara şi eu oraşul. Nu ne-am uitat pe orarele autobuzelor, am plecat direct având în minte doar ţinta şi în suflet doar pe celălalt. Nu am nevoie de altceva în afară de tine. Cred că aş putea trăi doar cu pan-au-lait, de asta e fain că locuim lângă brutărie.

Îmi vine să urlu când pleci deşi ştiu că vii înapoi cât de repede poţi. Şi ştiu că vei fi mereu aici cu toate ifosele mele.

Ştiu că vrei să luăm legătura cu oamenii lăsaţi în urmă ca să nu-şi facă griji, să ştie că trăim şi că doar am plecat departe să fim numai noi. Şi că poate o să ne întoarcem să îi vizităm într-o zi. Să nu le zicem unde suntem, doar să le zicem că suntem bine. Eu aş vrea să mai aşteptăm puţin. Nu sunt sadică, nu nu! Doar că din momentul în care dăm semne de viaţă deja nu vom mai fi numai noi. Cred că, dacă nu m-aş gândi deloc la ce e în fostul "acasă", aş fi în stare să trăiesc ascunsă tot restul vieţii noastre.

Nu există ceva mai bun de atât, prezentul e perfect. Cât de bine e că nu am plănuit totul dinainte. Nu au existat aşteptări, doar surprize. Două suflete pereche.

Je vais à la boulangerie, qu'est-ce que tu veux acheter, mon coeur?

Serile culturale TIMPUL - 11 februarie 2010

Dacă tot sunt de curând voluntar la fundaţia culturală TIMPUL trebuie neapărat să dau sfară în ţară despre serile culturale organizate în fiecare joi la ora 20 în corpul R al UAIC, la etajul 5.

Par example, joia asta avem următoarele activităţi programate:

- Universitatea “Hyperion” Bucureşti – Facultatea de Arte, Regie de Film şi Televiziune şi Studioul Cinematografic Bucureşti prezintă documentarele :

Anotimpul mireselor (regia: Alecu Croitoru, România, 1970, durata 19 min.)

Trebuie să trăiesc (regia: Ovidiu Potorac, România, ...., durata 13 min.)

- Dezbaterea pe teme cinematografice “7 filme de dragoste pe care trebuie să le vezi”
Prezintă Ana Chiricescu şi Diana Călinescu

Vă aşteptăm în număr cât mai mare :D

Obsedată de obsesii obsesive într-o manieră obsedantă.

Cred că am utilizat destul un anumit cuvânt în titlu. Aş schimba culoarea sa dacă spun că se referă la "a ţi se pune pata"?

Când şi cum îţi dai seama că eşti prea încăpăţânată din cauza "petei"? Şi când îţi dai seama, ce faci? Cum îţi impui să te opreşti? Şi chiar trebuie să o faci?

Când ştii că gata! Acum e momentul să renunţ la o persoană, la un sentiment, la un vis? Poate nu trebuie să renunţi. Sau poate trebuie să te priveşti suficient de adânc ca să îţi dai seama dacă asta chiar e ceea ce vrei sau e doar fâşia superficială de la suprafaţă. O fâşie construită pe parcursul unei perioade relativ îndelungate (zic relativ pentru că ce e mult pentru mine pentru altcineva s-ar putea să fie puţin) cu scopul de a te proteja, de a te ascunde de posibile răni ori persoane capabile să te rănească.

Am impresia că momentan sunt blocată undeva in Circle of Creativity.

Interpretări

Când vrei o chestie, mintea ta are un mecanism foarte interesant de a interpreta gesturi, cuvinte, momente în aşa fel încât să îţi susţină gândurile, obsesia. Partea importantă e să îţi aminteşti să revii cu picioarele pe pământ şi să iei lucrurile ca atare. Pentru că some things just are the way they are.

mrrr

Vreau să fiu în control şi nu-s. Mă enervează la culme că nu pot defini ce-i cu mine. Mă enervează la culme zona asta gri din mintea mea. Albă sau neagră?
Credeam că ar fi mai bun griul decât absenţa culorii (a nu se confunda cu alb). Acum îmi dau seama că vreau să văd culoarea curată, fără pete, fără interpretări.

Am ajuns în aproximativ acelaşi punct în care am fost acum ceva timp. Eram sigură că nu se poate. Uite că viaţa respectă cercul creaţiei perfecte. Pleci dintr-un punct şi finalizezi tot acolo.

Diana, azi sunt mai de acord cu tine decât atunci când am citit articolul.