marți, 9 februarie 2010

just like heaven



Am fugit. Suntem aşa departe de tot şi de toate. Mi-am pus câteva lucruri într-o valiză, am luat banii din portofelul-puşculiţă şi te-am aşteptat. Ne-am întrebat unde să plecăm şi ideea zuzu a venit. Am luat atlasul din birou, tu ai ales cu ochii închişi ţara şi eu oraşul. Nu ne-am uitat pe orarele autobuzelor, am plecat direct având în minte doar ţinta şi în suflet doar pe celălalt. Nu am nevoie de altceva în afară de tine. Cred că aş putea trăi doar cu pan-au-lait, de asta e fain că locuim lângă brutărie.

Îmi vine să urlu când pleci deşi ştiu că vii înapoi cât de repede poţi. Şi ştiu că vei fi mereu aici cu toate ifosele mele.

Ştiu că vrei să luăm legătura cu oamenii lăsaţi în urmă ca să nu-şi facă griji, să ştie că trăim şi că doar am plecat departe să fim numai noi. Şi că poate o să ne întoarcem să îi vizităm într-o zi. Să nu le zicem unde suntem, doar să le zicem că suntem bine. Eu aş vrea să mai aşteptăm puţin. Nu sunt sadică, nu nu! Doar că din momentul în care dăm semne de viaţă deja nu vom mai fi numai noi. Cred că, dacă nu m-aş gândi deloc la ce e în fostul "acasă", aş fi în stare să trăiesc ascunsă tot restul vieţii noastre.

Nu există ceva mai bun de atât, prezentul e perfect. Cât de bine e că nu am plănuit totul dinainte. Nu au existat aşteptări, doar surprize. Două suflete pereche.

Je vais à la boulangerie, qu'est-ce que tu veux acheter, mon coeur?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu